Medhouse banner

Rezultatele negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul UE pentru bugetul anual 2024 al Uniunii Europene: Nicu Ștefănuță obținut, printre altele, mai mulți bani pentru bursele Erasmus

Date:

Parlamentul European și Consiliul Uniunii au căzut de acord după 15 ore de negocieri pe cum va arăta bugetul Uniunii pentru 2024.

Nicu Ștefănuță (Grupul Verzilor/ALE), negociatorul bugetului UE al anului 2023 care a obținut 1 miliard de euro în plus pentru sănătate, stat de drept, Erasmus, climă și ajutor pentru Moldova, a introdus propunerile sale de creștere a bugetului UE al anului 2024 ca linie de grup a Verzilor Europeni.

Iată creșterile bugetare obținute la propunerea europarlamentarului:

  1. Creșterea bugetului programului Erasmus pentru studenți cu 60 de milioane EUR

„Inițial am propus o creștere de 500 de milioane de euro pentru a asigura o creștere de 150 de euro. În timpul negocierilor, delegația Parlamentului și Consiliul au redus această sumă la 60 de milioane. Este o luptă pe care îmi doresc să continui să o duc, să cresc bursele Erasmus a studenților la 1000 de euro pe lună.”, declară Nicu Ștefănuță.

  • Creșterea cu 10 de milioane de euro a bugetului Mecanismului de Protecție Civilă

Este programul european de solidaritate în caz de urgență – incendii, inundații sau cum a fost la noi în cazul exploziei de la Crevedia. Datorită acestui mecanism au putut fi transportați de urgență la spitalele din străinătate pacienții cu arsuri severe, pentru a beneficia de cea mai bună îngrijire medicală, tot datorită acestui mecanism pot fi repatriați cetățenii europeni din zone de conflict.”, adaugă eurodeputatul.

3. Creșterea cu 4  milioane de euro a bugetului Parchetului European

„Lupta anticorupție este foarte serioasă și eu îmi doresc ca Laura Codruța Kövesi și echipa ei de procurori să nu ducă lipsă de nimic în lupta lor de a apăra statul de drept și banii europeni. Vrem ca banii europeni să ajungă la cetățeni, nu în buzunarele lacome ale infractorilor. Reamintesc că doar în 2022 erau deschise 121 de anchete cu daune estimate la 508,4 milioane de euro din fraudă cu TVA și fonduri europene doar în România.”, declară europarlamentarul Nicu Ștefănuță.

  • Creșterea bugetului cu 150 de milioane de euro pentru vecinătatea UE, inclusiv pentru Moldova

Moldova este țara noastră vecină, care nu e membră a UE și care nu are zecile de miliarde de euro ajutor cum avem noi. Este o țară mică, prinsă în gravitatia unei geopolitici tensionate, însă chiar și așa moldovenii luptă pentru democrație și independență, cu o conducere politică ce oferă lecții chiar și clasei politice din România. Eu îmi doresc să ajutăm Moldova și parcursul ei european, să continue reformele și investițiile bune pentru cetățeni.”, încheie Nicu Ștefănuță.

După acest acord provizional între instituții urmează la plenara din Strasbourg vot din partea Parlamentului European oficial care să valideze aceste negocieri.

Reamintim că bugetul anual 2024 va fi completat de o modificare a cadrului financiar UE. Propunerea de modificare a Comisiei vine cu 66 de miliarde de euro în plus pentru perioada 2024-2027, care să acopere ajutorul financiar pentru Ucraina, investițiile în tehnologiile cele mai avansate, industrie, migrație, ajutor umanitar, creșterea rezervelor pentru situații de criză și urgențe. În decembrie, la Summitul European vom vedea dacă șefi de State și de Guvern vor aproba în unanimitate această cerre și dacă vor exista modificări pe această propunere.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...

Sprijin pentru împădurire. Tot ce trebuie să știe beneficiarii programului în 2026

APIA primește Cereri de plată pentru Schema de ajutor...