Medhouse banner

A fost prins în timp ce arunca deșeuri pe un teren din zona Campusului Universitar! Bărbatul a fost amendat

Date:

Bărbatul a fost prins cu ajutorul camerelor de supraveghere

Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală au surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere o persoană care a aruncat deșeuri provenite din lucrări de construcție pe un teren, proprietate privată, din zona Campusului Universitar.

Persoana în cauză a fost interceptată şi sancționată contravențional cu amendă de 30.000 lei.

Totodată a fost dispusă măsura complementară de confiscare a autoturismului folosit la săvârșirea contravenției.

„Vă reamintim că municipiul Constanța este monitorizat în permanență prin sistemul de supraveghere cât și de polițiștii locali care manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă actele normative în vigoare. 

Vă rugăm să rețineți că aruncarea gunoiului la întâmplare, pe domeniul public, duce la suportarea consecințelor.”, au transmis polițiștii locali.

Pentru a evita aceste situații neplăcute, vă este recomandat să respectați prevederile legale privind gestionarea deseurilor și să predați deșeurile inerte provenite din gospodărie sau de la lucrări de construcție, care nu necesită autorizație de construire, direct către operatorul de salubritate autorizat pe raza municipiului Constanța.

Cetăţenii sunt rugați să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislaţiei la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/922 sau pe adresa de e-mail [email protected].

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Performanță istorică. Echipa de robotică CSH Timișoara, locul 1 la FIRST Tech Challenge România

CSH Timișoara se califică la Campionatul Mondial de Robotică...

Echipamente de ultimă generație la SCJU Constanța. A fost semnat contractul de finanțare

Echipamente pentru Unitatea de Terapie pentru Pacienți Cardiaci Critici...

(Foto) Peste o tonă de tutun fără documente, descoperită printre colete

Peste o tonă de tutun vrac descoperită de polițiștii...

Accident rutier între două autoturisme în Constanța. Un șofer de 20 de ani a ajuns la spital

Unul dintre conducătorii auto consumase alcool Astăzi, în jurul orei...