Tânărul de 22 de ani a fugit de la locul accidentului
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au reținut un tânăr, de 22 de ani, cercetat pentru comiterea faptelor.
Astfel, la data de 26 august a.c., în jurul orei 2.30, cel în cauză a condus un autoturism pe strada T.H. Burada din municipiul Constanța, iar la un moment dat ar fi intrat în coliziune față – spate cu un autoturism, care circula în fața sa.
După producerea accidentului, tânărul a părăsit locul fără încuviințarea organelor de poliție.
Acesta a fost identificat la scurt timp de către polițiști, iar din verificările efectuate a reieșit faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
La data de 26 august a.c., în urma administrării probatoriului în cauză, persoana cercetată a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, 27 august a.c., acesta a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
