Medhouse banner

Accident rutier grav, în județul Constanța! Un bărbat a murit

Date:

Accidentul rutier a avut loc joi dimineață, pe DJ 226

Accident rutier grav produs joi dimineață, în apropiere de orașul Năvodari! Un bărbat de 45 de ani și-a pierdut viața, după ce mașina pe care o conducea a intrat în coliziune cu o autoutilitară.

Accidentul a avut loc în jurul orei 06.40, pe Drumul Județean 226.

„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism și un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și o semiremorcă, ce erau conduse de doi bărbați, de 45, respectiv 52 de ani. Cele două vehicule ar fi circulat din sensuri opuse.

În urma accidentului rutier, șoferul autoturismului a decedat”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elitele chirurgiei și gastroenterologiei s-au reunit la Mamaia pentru Congresul Național de Coloproctologie

Cea de-a XIV-a ediție a Congresului Național de Coloproctologie...

(Video) Flavius Stoican debutează pe banca Farului în meciul cu FCSB: „Un nou început la malul mării”

Schimbare la nivelul băncii tehnice. Flavius Stoican, gata de...

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS lansează o nouă sesiune de contractare

Acces la sănătate în mediul rural. CAS Constanța recrutează...

ANPC a lansat Ghidul cumpărătorului de locuințe. Tot ce trebuie să știi înainte de a semna actele

Ghid esențial pentru viitorii proprietari Cumpărarea unei locuințe este, pentru...