Precizările Autorității Vamale Române în cazul accidentului rutier în care a fost implicat un lucrător vamal
Autoritatea Vamală Română a transmis precizări oficiale în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un accident rutier în care a fost implicat un lucrător vamal din cadrul Biroului Vamal Constanța Nord.
Potrivit comunicatului, incidentul a avut loc în data de 8 ianuarie 2025, pe Bulevardul Tomis din municipiul Constanța, iar persoana implicată este Elmaz Nezir, în vârstă de 62 de ani, șef adjunct al Biroului Vamal Constanța Nord. Accidentul s-a produs în timp ce aceasta se afla la volanul autoturismului personal.
Reprezentanții Autorității Vamale Române subliniază că lucrătorul vamal nu se afla în timpul programului de lucru, motiv pentru care evenimentul nu poate fi încadrat ca accident de muncă.
De asemenea, AVR precizează că nu exista obligația legală ca incidentul să fie raportat conducerii Biroului Vamal Constanța Nord sau Autorității Vamale Române.
Totodată, accidentul a fost anunțat la Poliția Rutieră chiar de către lucrătorul vamal, care a colaborat cu oamenii legii pe parcursul desfășurării cercetărilor, conform procedurilor legale.
Autoritatea Vamală Română menționează că va continua să ofere informații corecte și transparente, în limita competențelor legale, pentru o informare corectă a opiniei publice.
