Medhouse banner

Acord, în premieră, între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc cu privire la cooperarea în domeniul militar și tehnic

Date:

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul Apărării Naționale marocan, Abdeltif Loudyi, au semnat, la Rabat, acordul între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind cooperarea în domeniul militar și tehnic, o premieră în relația dintre cele două țări. 

Acordul, primul document de acest fel semnat între România și Maroc, va asigura cadrul juridic al cooperării în domenii de interes reciproc precum industria de apărare, instruirea personalului în instituții militare, pregătirea și exercițiile, medicina militară şi securitatea cibernetică.

„Sunt convins că acest acord, care reprezintă o premieră, va oferi imboldul necesar pentru aprofundarea cooperării în domeniul apărării dintre România și Regatul Maroc, în beneficiul ambelor state.”, a declarat ministrul Apărării Naționale cu ocazia semnării acordului.

În cadrul întrevederii bilaterale, miniștrii Tîlvăr şi Loudyi au abordat subiecte de interes comun privind relația româno-marocană, cu accent pe cooperarea în domeniul tehnico-militar și pe situația de securitate globală, reliefând particularitățile continentului african. În context, ministrul Angel Tîlvăr a adresat părții marocane invitația de a participa la cea de-a noua ediție a celei mai mari expoziții de tehnică militară și de securitate din zona Europei de Est – Black Sea Defence and Aerospace BSDA 2024, care va avea loc la București, la finalul lunii mai, invitație acceptată de omologul de la Rabat. 

În final, ministrul Tîlvăr a subliniat că Strategia Națională a României pentru Africa oferă viziunea necesară pentru angajamentele viitoare ale țării noastre pe continent, inclusiv pe palierul securitar.

Cei doi oficiali au convenit asupra continuării dialogului pe teme de interes comun și intensificarea cooperării în cadrul organismelor și organizațiilor internaționale din care fac parte România și Regatul Maroc.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Bulevardul Tomis devine pietonal în weekend! Schimbări majore în centrul Constanței pe 6 și 7 iunie

O parte din Bulevardul Tomis se închide pentru mașini...

(Foto) Alertă în Delta Dunării! Țestoasele de apă și de uscat au pornit în migrație. ARBDD cere șoferilor prudență maximă

ARBDD avertizează șoferii cu privire la migrația țestoaselor protejate Administrația...

Bărbat din Tulcea, arestat preventiv după ce a încălcat ordinul de protecție de șase ori în câteva zile

Mandat de arestare preventivă pentru nerespectarea ordinului de protecție La...