Polițiștii au fost verificate 14 lucrări!
La data de 15 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului de respectare a dispozițiilor legale privind executarea lucrărilor în zona drumului public.
Astfel, au fost verificate 14 lucrări, în cazul a 10 dintre acestea fiind aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 165.000 de lei.
Exemple:
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că executantul lucrărilor de pe strada Dezrobirii a efectuat lucrări pe carosabil fără avizul poliției rutiere.
Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu suma de 16.500 de lei.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că executantul lucrărilor de pe bulevardul Aurel Vlaicu a efectuat lucrări pe carosabil fără a respecta termenii și condțiile din avizul poliției rutiere prin aceea că, după efectuarea lucrărilor, nu a readus carosabilul la starea inițială.
Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu suma de 16.500 de lei.
Sursă foto: rol ilustrativ
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.