Medhouse banner

Agenții de pază au fost „vizitați” de polițiști. Ce nereguli au găsit oamenii legii

Date:

Agenții de pază au fost „vizitați” de polițiști

Polițiștii constănțeni au efectuat activități de control la 11 agenți de pază.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în baza Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, O.U.G. 34/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență, precum și pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 349/2002, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de 9.300 de lei.

Acțiune a polițiștilor în muncipiul Constanța

La data de 9 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea traficului și consumului de substanțe interzise.

Acțiunea s-a derulat în cartierele C.E.T., Medeea, KM 4-5 și Poarta 6.

Astfel, au fost legitimate prin aplicația eDAC 44 de persoane, au fost verificate 10 vehicule și 11 locații publice.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare