Poliţiştii au fost sesizaţi de către un bărbat de 33 de ani, din localitatea Brăzeşti, cu privire la faptul că două persoane ar fi fost muşcate de un câine, pe raza localităţii Sălciua, satul Sub Piatră. Poliţişti din oraşul Baia de Arieş s-au deplasat imediat la faţa locului, alături de un echipaj de jandarmi, şi au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, şi o femeie, în vârstă de 35 de ani, ambii din Olanda, în timp ce se aflau într-o drumeţie, au fost atacaţi de un câine de la stâna unui bărbat, în vârstă de 78 de ani, din localitatea Sălciua, suferind leziuni corporale.
Cei doi turişti olandezi au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul câinelui sau deţinătorului temporar al acestuia asupra unei persoane.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.