sursa foto: Antena 3
Ambasadorul Andrei Muraru a transmis că țara noastră îndeplinește toate condițiile tehnice pentru programul de scutire de vize
România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Anunțul a fost făcut, într-un mesaj postat pe Facebook, de ambasadorul țării noastre în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru.
„Ieri (luni – n.r.) s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiţie pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, a afirmat Muraru.
Acesta a precizat că „primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor”. „A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei ţări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai uşor, românii vor construi mai multe punţi şi vor putea impulsiona astfel comerţul sau investiţiile. De asemenea, ne aşteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România şi America”, a adăugat diplomatul.
Programul Visa Waiver permite cetățenilor din țările membre să călătorească în Statele Unite fără viză timp de până la 90 de zile pentru turism sau afaceri. Autorizația de călătorie care înlocuiește vizele este valabilă timp de doi ani, are număr nelimitat de intrări/ieșiri din SUA, și poate fi utilizată pentru vizite de până la 90 de zile fiecare.
