Medhouse banner

Amenințare trimisă pe e-mail instituțiilor școlare și medicale: „Voi provoca un masacru”. Poliția a deschis o anchetă

Date:

„Voi intra în spitalul vostru cu două pistoale Beretta Px4 Storm”

Poliția Română a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituții de învățământ și unele unități medicale din țară au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de amenințare:

„Luni dimineaţă, voi intra în spitalul vostru cu două pistoale Beretta Px4 Storm şi voi încerca să fac cât mai mult rău. Nu mă voi opri, voi omorî foarte mulţi pacienţi voi provoca un adevărat masacru, iar când va ajunge poliţia mă voi sinucide. Pregătiţi-vă pentru masacrul de luni. Toţi meritaţi să suferiţi eu îndur durere în fiecare zi, îmi urăsc viaţa, aşa că este timpul să vă simţiţi şi voi la fel. Abia aştept să vă omor”.

După sesizare, structurile competente au desfășurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situației.

Din primele date rezultate din verificarile preliminare efectuate de Poliție, în coordonare cu Serviciul Român de Informații, nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală.

„Menționăm că Poliția Română și celelalte structuri de ordine publică acționează în mod constant, pentru asigurarea unui climat de siguranță, în special în zona instituțiilor de învățământ și unităților medicale.

Siguranța tuturor reprezintă o prioritate, iar autoritățile tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip”, a transmis Poliția Română.

Reprezentații Ministerului Educației și Cercetării solicită conducerilor școlilor să respecte cu strictețe regulile de acces și să colaboreze cu autoritățile locale și poliția pentru securizarea perimetrului școlar. În același timp, ministerul face apel la directori și profesori să comunice cu elevii și părinții pentru menținerea unui climat calm și echilibrat în școală.

„Siguranța în școală, atât a copiilor, cât și a personalului, trebuie să fie prioritară. Solicităm conducerilor unităților de învățământ să se asigure de respectarea cu strictețe a regulilor de acces în unitățile de învățământ, stabilite prin procedurile proprii elaborate în acest sens, precum și, în colaborare cu autoritățile publice locale și politia locală, de asigurarea securității perimetrului școlar. De asemenea, facem un apel către personalul din unitățile de învățământ – directori, profesori – ca, dacă se impune, să comunice cu elevii și părinții, pentru a menține în școală un climat de calm si echilibru”, a transmis Ministerul Educației și Cercetării.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Noutăți pe piața transferurilor! Schimbări majore la echipa de volei feminin CSM Constanța

CSM Constanța s-a despărțit de cinci jucătoare importante înaintea...

MAE emite o alertă de călătorie! Stare de urgență declarată în Bolivia pentru 90 de zile

Avertisment pentru cetățenii români! Drepturi suspendate și blocaje rutiere...