Sursa foto: FRF
Istvan Kovacs va arbitra meciul Croația – Scoția
O brigadă de arbitri condusă de Istvan Kovacs va fi la centru în partida Croația – Scoția, din runda a treia a UEFA Nations League.
Kovacs îi va avea alături pe arbitrii asistenți Mihai Marica și George Florin Neacșu, iar Marcel Bîrsan va fi al patrulea oficial în partida programată sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19:00, la Zagreb.
Croația și Scoția fac parte din Grupa A1, în Liga A, din UEFA Nations League, alături de Portugalia și Polonia.
După primele două etape, Croația ocupă locul al doilea în grupă, după Portugalia, cu trei puncte, în timp ce Scoția este pe ultimul loc, fără vreun punct acumulat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.