Un salvator a ajuns în sala de operație din cauza unui fake news
Un caz extrem de grav petrecut în județul Cluj readuce în atenția publică pericolul dezinformării și al știrilor false propagate pe rețelele de socializare. Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Cluj, aflat în misiune pentru a transporta un pacient, a fost blocat și atacat pe fondul zvonurilor absurde privind așa-zisa „ambulanță neagră”.
Incidentul s-a soldat cu avarierea autospecialei și rănirea gravă a conducătorului auto al ambulanței.
Raed Arafat: „O minciună distribuită pe un telefon a ajuns să însemne un salvator în sala de operație”
Șeful Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a condamnat ferm actele de violență îndreptate împotriva personalului medical și a tras un semnal de alarmă asupra consecințelor directe pe care dezinformarea le are în viața reală:
„O minciună distribuită pe un telefon, prin rețele de socializare, a ajuns să însemne un salvator în sala de operație, un pacient pus în pericol și o ambulanță nouă scoasă temporar din serviciu.
Ambulanțele SAJ și SMURD și oamenii care lucrează pe ele au o singură misiune: să ajungă cât mai repede la cei care au nevoie de ajutor și să salveze vieți.
Astăzi sunt alături de colegul nostru rănit și de întregul echipaj al SAJ Cluj, după ce ambulanța pe care acesta o conducea, aflată în misiune și transportând un pacient, a fost blocată și atacată, pe fondul informațiilor false răspândite în mediul online despre așa-zisa „ambulanță neagră care fură copii”.
Violența împotriva salvatorilor este inacceptabilă. Iar dezinformarea care poate conduce la asemenea acte trebuie tratată cu maximă seriozitate de autorități, de platformele de socializare și de fiecare dintre noi.
O ambulanță care vine să salveze nu poate deveni ținta violenței din cauza unei minciuni răspândite online!”
Ministerul Sănătății condamnă ferm atacul! Reacția ministrului interimar Cseke Attila
Reprezentanții Ministerului Sănătății au reacționat, la rândul lor, după atacul din comuna Recea-Cristur, menționând că medicii și șoferul autosanitarei au fost agresați cu bâte, topoare și pietre în timp ce încercau să își facă datoria.
Poziția oficială a Ministerului Sănătății:
„Ministerul Sănătății condamnă ferm atacul revoltător asupra echipajului Serviciului Județean de Ambulanță Cluj, provocat de dezinformări absurde apărute pe platforme din social media.
În timp ce interveneau pentru a ajuta un pacient din comuna Recea-Cristur, medicii și șoferul autosanitarei au fost atacați cu bâte, topoare și pietre. Şoferul a fost rănit grav.
Suntem alături de el și de reprezentanții SAJ și monitorizăm situația.”
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a subliniat că sistemul medical are nevoie de încredere și a cerut autorităților măsuri drastice:
„Am luat act cu mare îngrijorare de incidentul din Cluj. Sistemul de sănătate are nevoie de liniște și încredere pentru a funcționa, nu de agresiuni alimentate de speculații iresponsabile. Solicităm instituțiilor cu competențe fermitate maximă.”
În urma acestui eveniment tragic, autoritățile fac un apel ferm către toți cetățenii să dea dovadă de responsabilitate în mediul online:
- Verificați orice informație din surse oficiale! Înainte de a redistribui clipuri sau mesaje din mediul online, asigurați-vă că acestea provin din surse sigure și acreditate.
- Atenție la consecințe: Dezinformarea creează panică nejustificată și, în domeniul medical, poate avea consecințe grave și poate pune în pericol real viața pacientului și a cadrelor medicale.
Sursă foto: rol ilustrativ
