Cursurile sunt gratuite
Înscrierile la cercurile pe care le oferă Palatul Copiilor Constanţa continuă și în anul școlar 2024-2025. Aici copiii au posibilitatea să aprofundeze cunoştinţele dobândite în şcoală, să le completeze, să îşi dezvolte aptitudinile, potrivit vocaţiei şi opţiunii lor.
Înscrierile se fac zilnic, după următorul program: pentru cercurile artistice și științifice de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 – 17:00, iar pentru activitățile sportive conform programului atașat mai jos, în perioada 1 – 13 septembrie 2024, la sediul instituției.


Este necesară prezentarea unei copii după certificatul de naștere al copilului pentru fiecare cerc la care se dorește înscrierea și completarea fișei de înscriere care poate fi accesată AICI.
Reprezentanţii Palatului Copiilor anunţă că se va respecta criteriul de vârstă pentru fiecare activitate, în cazul în care vor fi mai multe înscrieri decât numărul de locuri disponibil se va organiza selecția copiilor.
