Autobuzul a luat foc, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit
Un autobuz care transporta 30 de elevi a luat foc, marţi dimineaţa, la intersecţia străzilor Constantin Daicoviciu şi Nicolae Titulescu din Moldova Nouă.
Vehiculul circula de la Berzasca spre Moldova Nouă, iar la momentul incendiului, care s-a manifestat iniţial la compartimentul motor, toţi cei 30 de elevi au coborât din autobuz, conform Agerpres.
sursa foto: resita.ro
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secţiei Moldova Nouă, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
„Sosiţi la locul intervenţiei, pompierii au constatat faptul că autocarul a fost cuprins în totalitate de flăcări. Cel mai probabil, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit, produs la compartimentul motor al autovehiculului”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin.
Incendiul a fost stins de pompieri. Din verificări s-a stabilit că autobuzul avea inspecţia tehnică periodică valabilă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.