Medhouse banner

Bărbat de 32 de ani, reținut pentru conducere fără permis în stațiunea Costinești

Date:

A fost condamnat pentru aceeași infracțiune de 3 ori

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Costinești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut un bărbat, bănuit de comiterea faptei.

Astfel, la data de 29 iulie a.c., în jurul orei 13.40, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Costinești au identificat un bărbat, de 32 de ani, din municipiul București, care ar fi condus un autoturism pe strada Tineretului din stațiunea Costinești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma administrării probatoriului în cauză, având în vedere că persoana a fost condamnată anterior, de 3 ori, pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia a dispus reținerea, pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

În cursul zilei de ieri, 30 iulie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, în vederea sesizării instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...