Bărbatul a fost condamnat de Tribunalul Tulcea la 6 ani și 4 luni de închisoare
La data de 8 mai 2025, Poliția Română a adus în țară patru persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.
Printre cei patru se numără și un bărbat, de 32 de ani, din Tulcea, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la grup infracțional organizat și trafic de minori.
Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis, pe numele său, de către Tribunalul Tulcea, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 ani și 4 luni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.