Medhouse banner

Care este valoarea burselor pentru anul școlar 2024-2025? Consilierii județeni au votat

Date:

Elevii din învățământul special vor primi patru burse

Consilierii judeţeni s-au reunit astăzi, 19 decembrie 2024, în ultima şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota un număr de 39 de proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi la care s-au mai adăugat încă șase proiecte de hotărâre.

Printre proiectele aprobate astăzi a fost și cel cu privire la bursele școlare.

„Au fost acordate alocări suplimentare pentru bursele elevilor din învățământul special, asigurând continuitatea și sprijinul educațional pentru aceștia în anul școlar 2024-2025. Bursele elevilor care obțin rezultate bune la învățătură acordate elevilor din unitățile de învățământ special pentru anul școlar 2024-2025 sunt următoarele: bursă de merit – 450 lei/lună; bursă de reziliență, bursă socială și bursă tehnologică – 300 lei /lună”, au transmis reprezentanții CJC.

Potrivit referatului de aprobare:

  • Centrul Școlar pentru Educație Inclusiză „Delfinul” Constanța solicită suplimentarea burselor pentru un număr de aproximativ 250 de beneficiari (burse sociale), în cuantum de 100 de lei/lună/elev.
  • Centrul Școlar pentru Educației Incluzivă „Albatros” Constanța solicită suplimentarea burselor pentru un număr de 360 de beneficiari, în cuantum de 100 de lei/lună/elev (31 – bursă reziliență, 202 – bursă socială și 127 – bursă tehnologică).
  • Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” Constanța olicită suplimentarea burselor pentru un număr de 150 de beneficiari (burse sociale), în cuantum de 100 de lei/lună/elev.

„Suplimentarea de la bugetul județului Constanța, a cuantumului burselor de reziliență/sociale/tehnologice asigurate de la bugetul de stat, acordate elevirlor din unitățile de învățământ special: Centrul Școlar pentru Educației Incluzivă „Albatros” Constanța, Centrul Școlar pentru Educație Inclusiză „Delfinul” Constanța și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” Constanța, aflate în subordinea Consiliului Județean Constanța, cu suma de 100 de lei/lună/elev, pentru anul școlar 2024-2025”, a fost una dintre propunerile consilieriilor județeni.

În anul școlar 2024-2025, bursele sociale se acordă pe o perioadă de 12 luni, bursele de reziliență și tehnologice se acordă pentru o perioadă de 8 luni.

Impactul financiar asupra bugetului județului Constanța:

  • septembrie-decembrie 2024 – 289.960 lei.
  • ianuarie-august 2025 – 608.000 lei (760 burse/luna X 100 de lei X 8 luni)

Proiectul complet poate fi consultat mai jos:

Sursă foto: rol ilustrativ

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elitele chirurgiei și gastroenterologiei s-au reunit la Mamaia pentru Congresul Național de Coloproctologie

Cea de-a XIV-a ediție a Congresului Național de Coloproctologie...

(Video) Flavius Stoican debutează pe banca Farului în meciul cu FCSB: „Un nou început la malul mării”

Schimbare la nivelul băncii tehnice. Flavius Stoican, gata de...

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS lansează o nouă sesiune de contractare

Acces la sănătate în mediul rural. CAS Constanța recrutează...

ANPC a lansat Ghidul cumpărătorului de locuințe. Tot ce trebuie să știi înainte de a semna actele

Ghid esențial pentru viitorii proprietari Cumpărarea unei locuințe este, pentru...