Medhouse banner

Ce mizerie! Suma cu care a închiriat manelistul Tzancă Uraganu Sala Sporturilor din Constanța este jenant de mică. A PLĂTIT pe oră prețul a 3 pizza

Date:

Scandalul generat de concertul manelistului Tzancă Uraganu în Sala Sporturilor din Constanța a adus la lumină detalii șocante cu privire la suma plătită pentru închirierea locației. Conform GSP, firma organizatoare, Lord of Farm SRL, a achitat sub 1.000 de euro pentru 20 de ore de închiriere în perioada 20-25 decembrie.

Contractul de închiriere, încheiat între Direcția Județeană de Sport și Tineret (DJST), care administrează Sala Sporturilor, și firma care a organizat evenimentul, Lord of Farm SRL, a stabilit un tarif de 200 de lei pe oră plus TVA. Astfel, suma totală plătită a fost de 4.760 lei pentru 20 de ore de închiriere în perioada menționată.

Într-o conferință de presă susținută vineri, la sediul DJST, Emil Nechita Ionescu, directorul executiv adjunct, a susținut că Sala Sporturilor poate fi dată și gratuit sau închiriată oricărei persoane care este dispusă să plătească 200 de lei pe oră. „Tariful este prevăzut în ordinul de ministru, prin decizia directorului. Este un preț competitiv. Dacă vă uitați în ordin, DJST are voie să dea sala și gratuit. De exemplu, am oferit sala gratuit pentru organizarea galei celor de la CSM Constanța,” a explicat acesta.

Reprezentantul DJST s-a legat de un presupus acord verbal primit din partea directorului CSM Constanța, Andrei Talpeș, pentru amânarea meciului.

Mai mult decizia ar fi fost luată pentru a ajuta echipa constănțeană, care avea mai multe jucătoare accidentate. „Este propunerea lui Talpeș să mutăm meciul de pe 23 decembrie pe 28 decembrie. Nu există nimic scris, este singura hârtie pe care nu o am și este greșeala mea. Dar întâlnirea cu Talpeș și cu directorul adjunct al CSM Constanța, Claudiu Tincu, a avut loc pe 13 decembrie,” a declarat Emil Nechita Ionescu.

Însă, conform actelor, solicitarea pentru închirierea Sălii Sporturilor pentru concertul lui Tzancă Uraganu a venit la DJST pe 4 decembrie, iar contractul a fost semnat pe 5 decembrie, cu mult înainte de discuția invocată cu reprezentanții CSM Constanța.

De-a lungul anului trecut, activitatea sportivă din Sala Sporturilor a mai fost afectată de organizarea unor evenimente fără legătură directă cu sportul. Astfel, în ultimul week-end din luna februarie, s-a desfășurat Campionatul Național de Airsoft, care a blocat arena timp de 3 zile.

Drept urmare, echipa masculină de handbal a CSM Constanța, aflată în luptă pentru medaliile de argint ale Ligii Naționale, a fost nevoită să joace meciul cu Potaissa Turda la Medgidia.

Printre alte acțiuni s-au numărat Cupa Fermierului la fotbal în sală, dar și evenimentul „Arta și Știința de a fi”, cu Dan Puric pe afiș.

Conferința de presă a fost organizată și pentru a da un drept la replică viceprimarului Municipiului Constanța, Ionuț Rusu, care a cerut oficial președintelui Agenției Naționale de Sport, Elisabeta Lipă, demiterea conducerii DJST Constanța.

Directorul executiv adjunct Emil Nechita Ionescu a lansat o serie de acuze la adresa viceprimarului, susținând că totul i se trage de la refuzul de a da undă verde trecerii bazelor sportive din Constanța către autoritățile locale, chiar dacă acestea se află în paragină. „Mi-am spus punctul de vedere privind fiecare bază sportivă și bănuiesc că de aici a pornit supărarea domnului Rusu. Primăria Constanța nu va pune mâna pe nicio bază sportivă din județul Constanța. Eu i-am dat acordul pentru baza sportivă din Badea Cârțan, dar nu a fost în stare să inițieze hotărîrea de Guvern. Și pentru baza Triunghi am fost de acord. Nu am fost de acord să plece de la DJST Hotelul Sport, Restaurantul Sport, Sala Sporturilor și Complexul Sportiv Tomis,” a dezvăluit Emil Nechita Ionescu, adăugând faptul că îi va face plângere penală viceprimarului Ionuț Rusu pentru fals în declarații și va cere demiterea acestuia de către Consiliul Local Constanța.

FOTO: Facebook

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Aur, argint și bronz pentru CSM Constanța la Naționalele de lupte U20!

Succes răsunător pentru CSM Constanța: Patru medalii la Naționalele...

Performanță de răsunet pentru România! Șapte medalii și distincții la Olimpiada Asiatică de Fizică din Coreea de Sud

Performanță istorică la Busan! Șapte distincții pentru România la...

SNPPC: „Nu vom fi de acord cu nicio nouă lege până nu se aplică integral Legea 153”

FSNPPC respinge categoric o nouă lege a salarizării, până...

Minivacanța de Rusalii dă startul verii! Oferte atractive pe Riviera Română și la munte

Românii aleg confortul de Rusalii. Peste 65% dintre turiști...