Actorul Florin Călinescu se gândește să candideze la președinție anul acesta, însă acest lucru depinde de rezultatele pe care partidul unde va intra le va obține la europarlamentare.
Călinescu nu a spus încă în ce partid are de gând să intre, însă a declarat că va participa la alegerile europene, pentru a lua pulsul populației.
Actorul a făcut anunțului cu privire la alegerile prezidențiale în direct la Antena 3 CNN.
Întrebat dacă s-a hotărât să candideze, Florin Călinescu a spus:
„M-am hotărât să intru ca la orice competiție serioasă la încălzire. Am încercat să explic în propria mea ogradă, pe internet pe social media, foarte clar. Întâi accesăm europarlamentarele ca să vedem ce spune populația. Dacă populația emite un semnal puternic și partidul pe care îl voi accesa. În 8-9 martie fac anunțul, după mărțișor și după prăjiturele, intrăm la europarlamentare.
Dacă accesul la parlamentare este dorit de către votanți într-o cantitate consistentă, atunci mergem mai departe. Nu avem forță pentru locale, mii de localități nu avem încă formate organizații în zona asta, dar la europarlamentare eu cred că putem să vorbim de două sau trei poziții, ceea ce înseamnă peste sau în jur de 500.000.
Dacă sunt 500.000 de voturi, atunci parlamentarele sunt asigurate cu 500.000 de voturi. Dar cred că dacă la europarlamentare punctăm în felul acesta, populația are suficient timp până la parlamentare să zică hai să mai punem și aici”, a declarat Florin Călinescu.
El a mai spus că este hotărât să candideze, pentru că nu se vede inferior nici unuia dintre contracandidați.
„Dar spun acum da! Da. Problema este foarte simplă dacă, dar dacă există o balanță convenabilă foarte clar. Depinde de populație și numai de populație, pentru că avem exemplul Iohannis, care ne arată foarte clar că Partidul Național Liberal nu poate să producă mai mult de un milion jumătate de voturi ca funcție de partid 6,5 milioane, de patru ori, de cinci ori mai mult.
„Deci e clar, energia populară a izbucnit și la al doilea mandat cam aceeași cantitate de voturi. Deci este limpede că pot să iau și eu la socoteală aceeași conduită. Dar îmi trebuie totuși acest turnesol de la europarlamentare.
De asta spun că europarlamentare sunt foarte importante. Și atunci sigur că pot să mă ocup 3-4-5 luni, chiar dacă ei aduc mai aproape, în septembrie, primul tur, cred că pot să mă gândesc serios, având în vedere restul echipei.
Nu mă văd inferior nici unuia dintre contracandidați. Adică am înțeles, uitându-mă la Constituție că nu scrie ce meserie trebuie să ai. Practic poți să fii fără serviciu în momentul ăla. Deci condițiile pentru candidatură sunt foarte clare„, a mai spus Florin Călinescu.
O lună de referendumuri
Actorul a vorbit și despre primul lucru pe care le-ar face, dacă ar fi ales ca președinte. El spune că ar vrea să facă referendumuri timp de o lună sau un referendum cu sute de subiecte.
”Dacă ajung președintele României, vreo lună ori fac în fiecare zi referendum, ori într-o zi fac referendum cu 200 de subiecte.
Primul subiect dintre ele va fi cu mâna pe Biblie și cu mâna pe sabie, și îmi voi întreba populația dacă n-ar fi cazul să facem republică prezidențială.
Dacă populația va spune DA, după aceea o să spun de ce sau pot să le spun și acum.
Câteva lucruri ar fi: depolitizarea tuturor entităților în care partidele își plantează plante, de la Televiziunea Română până la CNA, de la Consiliul de Administrație ale entităților care țin de stat, de la Curtea Constituțională până la Curtea de Conturi. Vorbesc de entități mari, în județe nu, nu mă bag acolo”, a declarat Florin Călinescu.
