O fetiță de doar patru ani a murit în noapte de 7 spre 8 ianuarie în localitatea Mașlloc din Timiș. Aceasta se afla în grija unei asistente maternale. Potrivit informațiilor de atunci, micuța ar fi dorit în acea seară să bea apă, iar în momentul în care s-a întins după sticlă ar fi căzut între pat și dulap. S-a lovit la cap, însă nu dădea semne că ar fi fost ceva grav. De dimineață, fețita a vomitat, iar la scurt timp a murit.
Pe numele asistentei maternale de 71 de ani polițiștii timișeni i-au deschis două dosare penale: unul pentru ucidere din culpă și unul pentru rele tratamente aplicate minorului.
La mai bine de o lună de la incident nefericit, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a trimis următorul comunicat:
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a informat opinia publică cu privire la acest eveniment nefericit încă din data de 8 decembrie 2023. Începând din data de 10 ianuarie a.c., președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, secretarul de stat Rareș-Petru Achiriloaie, a început o serie de deplasări în județele țării, care au ca scop monitorizarea și verificarea activităților din domeniu, astfel încât incidente de acest tip să poată fi prevenite.
În funcție de concluziile vizitelor și discuțiilor din teren, în cazul în care se impune, vor fi propuse inclusiv modificări legislative. Până în acest moment, au fost efectuate deplasări de lucru în județele Constanța, Tulcea, Galați, Dolj, Mehedinți și Gorj.
Astăzi, 17 ianuarie a.c., președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție s-a deplasat în Timiș, pentru a se asigura că la nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului s-au luat toate măsurile pentru punerea în siguranță și îngrijirea adecvată a celorlalți copii minori, care, la momentul incidentului în urma căruia fetița de 4 ani a decedat, se aflau în grija aceluiași asistent maternal.
De altfel, președintele ANPDCA, însoțit de un psiholog din cadrul DGASPC Timiș și de actualul manager de caz al copiilor, i-a vizitat pe cei doi frați minori, preluați de un alt asistent maternal, pentru a se asigura că aceștia beneficiază de toate condițiile necesare creșterii lor și că li se acordă întreaga atenție și sprijin total pentru a depăși trauma prin care au trecut.
În paralel, președintele ANPDCA a dispus trimiterea Corpului de Control la DGASPC Timiș, pentru a verifica modul în care a fost gestionat și instrumentat acest caz la nivelul Direcției, misiunea administrativă începând tot miercuri. Precizăm, de asemenea, că în acest caz a fost declanșată ancheta penală încă din luna decembrie, cazul fiind preluat de Poliție și Parchet.
Amintim că, la momentul incidentului, asistenta maternală mai avea în plasament încă trei copii (doi frați ai fetiței și un tânăr care între timp a împlinit 18 ani și a ieșit din sistemul de protecție specială). În acest context, precizăm totodată că vizita președintelui ANPDCA la DGASPC Timiș vizează și monitorizarea serviciilor sociale rezidențiale administrate de către instituție.
