Codul galben de caniculă a fost prelungit
Codul galben de caniculă a fost prelungit şi este acum valabil pentru zilele de miercuri şi joi. Fenomene vizate: temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat.
„În intervalul menționat, în Muntenia, în sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități” transmite ANM.
Recomandări de la reprezentanții Serviciului de Protecție Civilă
1. Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11.00 – 18.00;
2. Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
3. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
4. Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
5. Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
6. Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
7. Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
8. Evitaţi activităţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, grădinărit, etc).
9. Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
10. Păstraţi contactul permanent cu vecinii, rudele, cunoştinţele care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.
11. Cum putem să limităm creșterea temperaturii în locuințe:
-închideți ferestrele expuse la soare, trageți jaluzelele și/sau draperiile;
-țineți ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuință;
-deschideți ferestrele seara târziu, noaptea și dimineața devreme, provocând curenți de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuință;
-stingeți sau scădeți intensitatea luminii artificiale;
-închideți orice aparat electrocasnic de care nu aveți nevoie.
Orice problemă poate fi semnalată permanent la numerele de telefon: 0241/550055 (Dispecerat Primăria Municipiului Constanța) și 0737552271 (Dispecerat Serviciul Protecție Civilă).
