Scandalul care o are în prim-plan pe gimnasta Sabrina Voinea ia amploare, după ce Federația Română de Gimnastică a decis suspendarea temporară a antrenoarei Camelia Voinea și a anunțat sesizarea autorităților competente, în urma acuzațiilor privind presupuse abuzuri verbale și fizice asupra propriei fiice.
„În cadrul procedurii disciplinare aflate în desfășurare în cazul doamnei Camelia Voinea, Comisia de Disciplină a FRG a finalizat etapa analizei preliminare și a concluzionat că aspectele sesizate necesită o analiză judicioasă și specializată din partea autorităților competente ale statului.
Ca urmare a propunerii Comisiei de Disciplină, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituțiilor abilitate și suspendarea procedurii disciplinare până la soluționarea cercetării.
Totodată, în cadrul măsurilor administrative provizorii dispuse pe durata procedurilor de analiză și cercetare, a fost decisă suspendarea temporară a doamnei Camelia Voinea de la toate activitățile desfășurate sub egida Federației Română de Gimnastică.
Federația reafirmă respectarea principiului prezumției de nevinovăție până la finalizarea procedurilor judiciare și susține necesitatea unei analize echitabile și obiective.
Considerăm că astfel de situații trebuie abordate cu responsabilitate și echilibru, fără concluzii publice pripite, dar și fără ignorarea unor probleme care pot afecta siguranța și bunăstarea sportivilor. Dincolo de analiza unor eventuale responsabilități individuale, este important să existe și o reflecție serioasă asupra mecanismelor și practicilor care, în timp, pot deveni vulnerabilități ale sistemului sportiv.
Este necesară consolidarea mecanismelor de conștientizare, prevenție, protecție și intervenție, în acord cu standardele internaționale privind safeguarding-ul în sport.
Sportul de performanță nu poate funcționa într-un climat bazat pe frică, umilință sau presiune dusă dincolo de limite. Performanța înseamnă disciplină și exigență, dar și respect, responsabilitate și grijă față de oameni.
Federația Română de Gimnastică recomandă ca acest moment să fie tratat cu maturitate și obiectivitate, putând reprezenta un pas important către consolidarea unor standarde moderne în gimnastica românească, atât în ceea ce privește performanța, cât și etica, cultura organizațională și protecția sportivilor.”, au transmis reprezentanții Federației Române de Gimnastică.
Sursă foto: gsp.ro
