Un copil în vârstă de 10 ani din localitatea constănțeană Hârşova, aflat în grija mătuşii, a fost legat de mâini şi de picioare de aceasta, la recomandarea mamei, pentru că nu era cuminte. Minorul a fost găsit de autorităţi, după ce nu a mai ajuns la şcoală. Mama şi mătuşa copilului au fost reţinute pentru 24 de ore și plasate sub control judiciar, informează News.ro.
Potrivit informațiilor, băiatul a fost găsit de o echipă din cadrul Primăriei Hârşova. Sesizarea a fost făcută chiar de învățătoarea copilului, asta după ce minorul a lipsit mai multe zile de la școală.
Echipa primăriei s-a dus acasă la băiat și l-au găsit pe acesta într-o cameră cu mâinile legate cu o eșarfă, iar picioarele cu un lanț.
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a anunțat vineri că mama minorului de 32 de ani pentru și mătușa sa de 22 ani au fost reținute pentru 24 de ore. Ambele sunt acuzate de lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv instigare la lipsire de libertate în mod ilegal.
„La data de 16 noiembrie, la instigarea femeii de 32 de ani, femeia de 22 de ani ar fi lipsit de libertate în mod ilegal, un minor, de 10 ani, într-un imobil din oraşul Hârşova.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.
Cele două femei au fost încarcerate în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
Copilul a rămas momentan în grija unchiului.
De asemenea, au fost sesizate și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.
Sursă foto: Unplash.com/cu rol ilustrativ
