Un grav accident feroviar a avut loc între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu, unde un autoturism a fost lovit de tren, în această dimineață. Un bărbat de 35 de ani a fost prins în mașină, echipajele de intervenție lucrând intens pentru extragerea acestuia. Victima este conștientă și cooperează cu salvatorii, au anunțat pompierii constănțeni.
Un echipaj de la Detașamentul Fripis a intervenit la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare, în timp ce Stația Midia a trimis un autoturism de serviciu pentru asistență și salvare (ASAS) și o ambulanță SMURD B2.
Pentru a asigura o intervenție cât mai eficientă, la fața locului se deplasează și o autoplatformă, precum și o autoscara.
Situația este în continuă evoluție, iar echipele de salvare își coordonează eforturile pentru a asigura extragerea în siguranță a victimei.
Autoritățile fac apel la conducătorii auto să respecte semnalele la trecerile la nivel cu calea ferată, pentru a preveni astfel de incidente tragice, traficul rutier fiind blocat pe o bandă de mers.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.