Vaccinul antigripal: De ce este esențial?
Gripa, cunoscută și sub numele de influență sezonieră, este o infecție virală extrem de contagioasă, cauzată de virusurile gripale de tip A, B și, mai rar, C. În fiecare an, gripa afectează milioane de oameni în întreaga lume, cu manifestări care pot varia de la simptome ușoare până la complicații severe, mai ales pentru persoanele vulnerabile.
Simptomele gripei
Simptomele gripei sunt adesea similare cu cele ale altor infecții respiratorii, însă apar de obicei brusc și includ:
- Febră ridicată (peste 38°C), adesea însoțită de frisoane
- Dureri de cap intense
- Dureri musculare și articulare
- Oboseală marcată și slăbiciune generală
- Dureri în gât și tuse seacă
- Nas înfundat sau secreții nazale
În cazurile severe, gripa poate cauza pneumonie, insuficiență respiratorie sau complicații care pot pune viața în pericol, în special la copiii mici, vârstnici, femeile însărcinate și persoanele cu boli cronice.
Prevenirea gripei
Prevenirea este esențială, mai ales în sezonul rece, când incidența gripei crește semnificativ. Iată câteva măsuri importante:
- Vaccinarea anuală: Vaccinul antigripal este considerat cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei și a complicațiilor acesteia. Este recomandat în special pentru grupele de risc, dar și pentru persoanele sănătoase care doresc să evite boala.
- Igiena mâinilor: Spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun sau folosirea dezinfectantului pe bază de alcool poate reduce riscul de infecție.
- Evitarea aglomerației: În sezonul gripei, este indicat să evităm locurile aglomerate și contactul cu persoanele bolnave.
- Aerul curat și ventilația: Asigurarea unei bune aerisiri a locuinței și a locurilor de muncă reduce concentrația de agenți patogeni în aer.
- Masca de protecție: În anumite situații, purtarea unei măști poate ajuta la prevenirea răspândirii gripei, mai ales în locuri aglomerate.
Constănțenii se pot vaccina în farmacie
Farmaciile Help Net organizează activități de vaccinare împotriva gripei sezoniere în 40 de unități din țară, rețeaua de farmacii dispunând de stocuri suficiente de vaccin antigripal. Sezonul de gripă a debutat; primul caz de gripă A a fost deja confirmat, iar imunizarea este cea mai sigură metodă de prevenție.
Vaccinul se poate administra oricând, începând cu luna octombrie și până în luna februarie, când gripa are o frecvență mare și manifestări severe.
Gripa nu este o răceală obișnuită, iar complicațiile acesteia pot afecta nu doar categoriile vulnerabile, ci și persoanele tinere și sănătoase. Vaccinarea antigripală este recomandată pe întreaga durată a sezonului rece (lunile de toamnă și de iarnă). Aceasta asigură protecție împotriva gripei pentru o perioadă de aproximativ un an, iar procesul de imunizare a organismului se finalizează în aproximativ 2 săptămâni de la administrare.
Persoanele care doresc să se imunizeze împotriva virusului gripal au posibilitatea să o facă într-un mod accesibil și sigur în farmacii.
Farmaciile Help Net oferă serviciul de vaccinare în:
- București (6 farmacii în Municipiul București și 1 în Otopeni);
- Argeș (3 farmacii în Pitești);
- Bihor (1 farmacie în Oradea);
- Brăila (2 farmacii în orașul Brăila și 1 farmacie în Chișcani, sat Vărsătura);
- Brașov (2 farmacii în orașul Brașov și 2 în localitățile Hărman, respectiv Ghimbav);
- Constanța (6 farmacii în orașul Constanța și câte una în localitățile Năvodari și Techirghiol);
- Dolj (1 farmacie în Craiova);
- Galați (2 farmacii în orașul Galați);
- Gorj (1 farmacie în Târgu-Jiu);
- Hunedoara (2 farmacii în Deva);
- Iași (5 farmacii în orașul Iași);
- Timiș (2 farmacii în Timișoara, 1 în Lugoj).
Adresele farmaciilor Help Net în care se realizează vaccinarea antigripală sunt disponibile la: https://www.helpnet.ro/centre-de-vaccinare-antigripala.
Un pacient care dorește să fie vaccinat în farmacie are nevoie de o prescripție medicală de la un medic, în baza căreia va putea achiziționa vaccinul. Acesta va fi administrat de către un farmacist special instruit în acest sens. Costul serviciului este de 10 lei. Pacienții din Clubul Seniorilor Help Net beneficiază gratuitate.
Farmaciile Help Net incluse în acest program sunt prevăzute cu spații dedicate activității de vaccinare care asigură siguranța și confidențialitatea procesului.