Haos și nemulțumiri la SPIT Constanța
Nervii oamenilor au cedat la ghișeele Serviciului Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța, după ce au aflat că nimeni nu mai beneficiază de scutire la plata taxei de salubrizare. Pe bulevardul Tomis, unde se află unul dintre sediile instituției, s-a creat un adevărat haos, cu oameni în vârstă disperați, tonuri ridicate și scene de isterie.
Mulți dintre cei prezenți sunt persoane în vârstă care nu reușesc să înțeleagă exact ce au de făcut. Li se cere să completeze cereri, dar mulți nu știu cum să le redacteze și nu primesc sprijin din partea angajaților. Acest lucru a dus la momente tensionate, oameni revoltați ridicând vocea și cerând explicații.
„Ne-am trezit că trebuie să plătim. Nimeni nu ne explică clar ce trebuie să facem”, a spus un pensionar.
Taxa de salubrizare în municipiul Constanța, pentru anul 2025, a fost majorată de la 8 la 20 de lei pe lună de persoană.

Potrivit Regulamentului contribuabilii care datrorează taxa de salubrizare sunt împărțiți în doua categorii:
- Utilizatori casnici, respectiv persoanele fizice, care beneficiază în mod direct de una sau mai multe activități specifice serviciului de salubrizare pentru deșeurile municipale;
- Utilizatori non-casnici, respectiv persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale/familiale, persoane fizice ce exercită profesii libere, precum și asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care beneficiază în mod direct de una sau mai multe activități specifice serviciului de salubrizare și care nu au încheiat contracte cu operatorul de salubritate pentru deșeurile municipale.
În vederea înregistrării fiscale, utilizatorii casnici și non-casnici au obligația de a completa și de a depune la SPIT Constanța declarația de impunere/rectificativă pentru stabilirea taxei de salubrizare, în termen de 30 de zile de la data dobândirii acestei calități.
În situația în care în aceeași clădire sunt mai mulți utilizatori casnici, obligația de completare și depunere a declarației revine:
- titularului dreptului de proprietate (în cazul proprietății exclusive);
- unuia dintre coproprietari (în cazul proprietății comune);
- titularului dreptului de concesiune/închiriere/folosință asupra unei clădiri aflată în proprietatea publică sau privată a Municipiului Constanța.
În cazul utilizatorilor non-casnici, obligația completării și depunerii declarației revine reprezentantului sau persoanei împuternicite.
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța atenționează contribuabilii că pentru anul fiscal 2025 declarația de impunere pentru stabilirea taxei de salubrizare se depune de către toți utilizatorii casnici și non-casnici până la data de 31 martie 2025.
Declarația de impunere/rectificativă se regăsește pe site-ul instituției www.spit-ct.ro, secțiunea DOCUMENTE DECLARARE/TAXA DE SALUBRIZARE PF, dar și la birourile de Registratură/Informații ale agențiilor și poate fi depusă prin intermediul platormei online de impozite și taxe e-Tax SPIT, prin e-mail pe adresele oficiale ale instituției sau la ghișeele SPIT, în baza unei programări prealabile.
Contribuabilii pot consulta Regulamentul de instituire și administrare a taxei de salubrizare, precum și stabilirea taxei de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare, aprobat prin HCL nr. 413/2024, pe site-ul instituției, secțiunea TRANSPARENȚĂ DECIZIONALĂ/PROIECTE ACTE NORMATIVE ADOPTATE.
