Oncoria Med

Creştere de aproximativ 2,2 ori a cantităţii de deşeuri descoperite de poliţiştii de frontieră la intrarea în ţară

Date:

La nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea combaterii introducerii în ţară a transporturilor ilegale de deşeuri, procedând la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.

În primele 11 luni 2023, au fost descoperite deşeuri în cantităţi însemnate, aproximativ 5.853 tone, după cum urmează: metale – 1.655.605 kg, textilembrăcăminte – 1.057.277 kg, sticlă – 23.270 kg, plastic – 385.056 kg, carton şi hârtie – 165.490 kg, alte materiale precum deşeuri amestecate, mobilier, acumulatori, componente auto, hârtie – 2.566.561 kg.

În perioada similară a anului 2022 au fost descoperite 2.648 tone deşeuri, înregistrându-se astfel o creştere de 2,2 ori.

În punctele de trecere ale frontierei, pentru mărfurile de acest tip care îndeplinesc condițiile de intrare în țară, organele vamale efectuează operațiunile vamale, respectiv de control al legalității importului. Totodată, conform legislației în vigoare, importul deșeurilor se face pe baza licenței de import, care se eliberează numai cu acordul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor și al Ministerului Sănătății. Astfel, intrarea în țară a mijloacelor de transport, încărcate cu astfel de mărfuri, este permisă de organele vamale, numai dacă li se prezintă licența de import cu acordul scris al Ministerului Mediului și Ministerului Sănătății.

Din punct de vedere procedural, poliţiştii de frontieră sesizează lucrătorii Gărzii de Mediu care, în urma analizării documentelor care însoţesc marfa, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile de intrare  în ţară.

În situaţiile în care se constată că nu este respectată legislaţia în domeniu, reprezentanţii Gărzii de Mediu dispun măsura nepermiterii accesului pe teritoriul României pentru mărfurile în cauză. După finalizarea activităţii de control, marfa este returnată, în ţara de origine, societăţilor comerciale expeditoare.

Caz semnificativ: Peste 51 tone deşeuri oprite la PTF Borș II și Nădlac II

Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni au efectuat în perioada 30.06.-01.07.2023, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a patru automarfare conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, cauciucuri și calculatoare second hand, materiale plastice, diverse bunuri de la societăți comerciale din Ungaria și Marea Britanie, pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Bihor și Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 51.160 kilograme de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul  României pentru aceste mijloace de transport.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Succes răsunător pentru NIBIRU: Peste 1.000.000 de vizite în doar 24 de zile de la deschidere

NIBIRU depășește pragul de 1.000.000 de vizite. Vizitatorul care...

Românii au decontat cu 60% mai puține vouchere de vacanță în primul semestru din  2026

Piața turismului în scădere: Decontarea voucherelor de vacanță a...

Constanța rămâne fără apă caldă timp de o săptămână. Termocentrale oprește instalațiile pentru lucrări la noua sursă de cogenerare

Sistare totală a apei calde în Constanța Locuitorii municipiului Constanța...