Oncoria Med

Aproximativ 190 de tone de deşeuri, oprite la intrarea în ţară în Borș II și Nădlac II

Date:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și  Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a paisprezece automarfare încărcate cu aproximativ 190 tone de deșeuri.

Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat la sfârșitul săptămânii trecute, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a paisprezece automarfare conduse de treisprezece cetățeni români și un cetățean ceh. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri – haine, mobilă, produse electrice și electrocasnice de la diferite societăți comerciale din Danemarca, Germania, Austria și Olanda pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 189.141 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul  României pentru aceste mijloace de transport.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Infecțiile respiratorii în sezonul rece. Dr. Cristina Druncea, medic pneumolog: „Nu orice tuse înseamnă doar o răceală”

Odată cu scăderea temperaturilor, infecțiile acute respiratorii devin tot...

Cel puțin 500 de constănțeni cer mai multe autobuze pe linia 3. Petiție adresată Primăriei Constanța

517 persoane au semnat o petiție prin care solicită...

Rezidențiat 2026: examenul va avea loc pe 15 noiembrie. Înscrierile încep pe 7 octombrie

Examenul se va desfășura simultan în șase centre universitare...

Noi reguli pentru comercianți, de astăzi. Ce este eticheta „GARAN” și unde trebuie afișată

Începând de astăzi, 27 septembrie 2026, în Uniunea Europeană...