Medhouse banner

De ce se împart cireșe, colăcei și vase de lut de Moșii de Vară

Date:

Tradiții și rânduieli bisericești în sâmbăta dinaintea Cincizecimii

În sâmbăta ce precede marele praznic al „Coborârii Sfântului Duh”, sărbătoare cu dată mobilă, care mai poartă numele de „Cincizecime” sau „Rusalii”, se sărbătoresc „Moșii de Vară”.

„În această sâmbătă se fac slujbe de pomenire în biserici și se împart de sufletul celor adormiți cireșe, de unde și denumirea tradițională „Moșii de Cireșe”. Micile fructe se dau de pomană de obicei copiilor, alături de flori și colăcei. De asemenea, se împarte și mâncare caldă, care se pune în vase de lut, cumpărate de la „Târgurile de Moși”, organizate în această perioadă”, transmit reprezentanții Muzeului de Artă Populară Constanța.

Există credința că în această zi, toți morții se duc în „Valea cu Dor”, pentru a găsi tot ceea ce li s-a dat de pomană în timpul anului. Dacă nu găsesc nimic, iau țărână în poală și se întorc supărați acolo de unde au venit.

De „Moșii de Vară”, există încă obiceiul de a se culege plante de leac (frunze de nuc, fire de pelin), care sunt duse a doua zi la biserică, în „Duminica Mare”, pentru a fi sfințite. Aceste plante cu rol apotropaic se pun la uși, la porți și la icoane și chiar sub perne pentru a-i proteja pe cei ai casei de „Iele”, ființe fantastice care guvernează cele trei zile de „Rusalii”, pedepsindu-i pe cei care nu respectă marea sărbătoare.

Sursă foto: Muzeul de Artă Populară Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța: „Strachină de Tansa”

Povestea străchinii de Tansa, realizată de meșterul olar Ion...

Jucătorii și staff-ul tehnic de la Farul Constanța au participat la cursul anual de arbitraj

Farul a participat la ședința de arbitraj ținută de...

Semnificația steagurilor de pe plajele din Constanța și stațiunea Mamaia! Când poți să intrii în apă

Peste 100 de salvamari veghează zilnic plajele din Constanța...