Sunt duble, asta știți deja despre facturi, așa că nu insistăm pe o informație pe care o avem, fiecare în parte. Este o realitate simțită și trăită, acum, după eliminarea plafonării la curent.
Ce nu știm însă foarte sigur, este cum să ne adaptăm la această cheltuială neprevăzută, cel puțin la început de an. Da, ok, era anunțată de ceva vreme, însă, românul și dacă vede un val uriaș venind spre el, până nu-l udă, tot speră să nu-l ajungă.
În Constanța au fost unele dintre cela mai mari temperaturi resimțite, în țară, în această vară, așa că facturile pe iulie și august au lovit puternic în cei care au aer condiționat sau ventilatoare. Aceeași a fost și este situația în București. Există însă o diferență, una de venituri. Dacă în Capitală vorbești de salarii începând de la 4000 de lei, în Constanța, 3000 e tot considerat venit decent. Deci, să presupunem că un constănțean care locuiște singur, în loc de 100 de lei pe lună cât ar fi plătit în mod obișnuit luna asta, la curent, trebuie să achite 200. Domne, nu e chiar așa de mult, ar spune anumite persoane. Da și nu. 100 de lei într-adevăr nu mai sunt bani mulți când e să cumper ceva cu ei, dar când rămâi fără ei, dintr-un venit mic, sunt brusc foarte mulți.
Să zicem că omul nostru cu 3000 de lei pe lună dă 1400 la chirie și încă 100 pe vară la apă și alte acareturi, la bloc. Deci 1500 cheltuiți, la care se mai adaugă măcar 1200 de lei la piață de subzistență cu ciorbe lungi și nu mulți, ci extraordinar de mulți cartofi. Ok, avem atunci 2700 de lei cheltuiți. Mai dă 200 la curent și rămâne cu 100 de lei pentru transport și ceva mărunt cât să nu-și țină portofelul gol.
Acum, pe final să revenim la titlu! De la ce să se debranșeze, ca să plătească respectivul, curentul? Ah, uitasem, poate mai are gaz de plătit. Să sperăm că se încadrează în 50 de lei, din cei 100 pentru cheltuieli de vară, la bloc.
Revenind, de la ce să se debranșeze? De la chirie nu poate să taie suta în plus, că doar nu e neam cu proprietarul, de la alte utilități nu poate. Deci? De la piață, unde deja se află la capitolul subzistență.
Soluții în astfel de situații sunt: mai iei un loc de muncă, ori cauți altul mai bun sau te muți și iei calea Bucreștiului, unde te așteaptă aceleași facturi dar alte salarii. Deci, în cele din urmă, omul se poate debranșa de la Constanța sa dragă.
