Medhouse banner

După ce a distrus orașul timp de 4 ani, Chițac (spune că) face parcări și spații verzi cu 3 luni înainte de alegeri

Date:

Cele mai multe dintre promisiunile din campania electorală a primarului Vergil Chițac nu s-au materializat în cei patru ani de mandat.

În afara haosului creat în oraș, cu sensuri unice înființate peste noapte doar pentru a face mai multe locuri de parcare, cu lucrări începute în toate zonele și nefinalizate, cu bulevarde dezmembrate de zeci de ori, astfel încât cetățenii nici nu mai știu când încep și când se termină lucrările.

Însă, în patru ani de mandat, un singur parc anemic a fost inaugurat în Constanța, și acela făcut din bani privați.

Este adevărat că primăria se laudă că a început lucrări în parcurile Tăbăcărie și Gară, însă în afară de distrugerea unor copaci, până în prezent nu avem niciun fel vești cu privire la succesul lucrărilor.

Acum, cu trei luni înainte de alegeri, primăria ne anunță că are în vedere „revitalizarea urbană”.

După ce am trăit în praf, mizeri și gropi timp de 4 ani, Chițac și-a făcut, în sfârșit, timp și pentru noi. Și-a făcut timp la nivel declarativ, pentru că, practic, lucrările se vor termina, în stilul cu care ne-am obișnuit, la Sfântul Așteaptă.

A fost nevoie de 4 ani, ca primarul și ai lui să realizeze că în Tomis Nord „spațiul este folosit în mod neadecvat”.

Evident că nu numai în Tomis Nord. Evident că în tot orașul spațiul este folosit în mod neadecvat, acolo unde nu a fost dat unor „dezvoltatori” imobiliari pentru a trânti monștri de beton fără niciun fel de legătură cu urbanistica unui oraș european.

„Noua amenajare va răspunde nevoilor comunității”, arată primăria. Nevoia comunității, este în opinia lui Chițac, o „grădină urbană” (care nu știm exact când va fi finalizată) de 1300 de metri pătrați. Adică un pătrat cu o latură de aproximativ 36 de metri. Cam mici nevoile comunității, domnule primar!

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia

Lucrări de modernizare a rețelei de distribuție din Medgidia RAJA...

Începe ediția a II-a a proiectului cultural „Datina VIE” în Constanța

Descoperă Dobrogea autentică: Expoziții, documentare și conferințe la „Datina...

Fii erou la UNTOLD 2026! Donează sânge și primești un bilet gratuit pentru prima zi de festival!

Caravana mobilă ajunge în 10 orașe din România UNTOLD lansează...