Astăzi s-a încheiat și modulul 3
Astăzi este ultima zi de școală pentru elevi înainte de vacanța de schi. Odată cu încheierea modulului 3, copiii și adolescenții din Constanța se pregătesc să se bucure de o săptămână de relaxare și distracție pe pârtii sau acasă cu prietenii și familia.
Indiferent dacă aleg să meargă la munte sau să se relaxeze acasă, această săptămână le oferă elevilor un respiro înainte de următoarea etapă a anului școlar.
Elevii se vor întoarce la cursuri pentru a începe modulul 4, care îi va aduce mai aproape de finalul anului școlar.
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Constanța a stabilit ca vacanța de schi să aibă loc între 24 – 28 februarie 2025.
• 24-28 februarie – Satu Mare, Maramureș, Arad, Alba, Sibiu, Mureș, Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Suceava, Bacău, Iași, Botoșani, Galați, Tulcea, Constanța și Dolj.
Anul școlar 2024—2025 este structurat astfel:
Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în funcţie de decizia unității de învățământ. Acestea nu pot avea loc în acelaşi modul.
Elevii și copiii de grădiniță au început şcoala pe 9 septembrie, potrivit structurii anului școlar 2024-2025. Acesta are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Organizarea lui este pe module de cursuri, la fel ca în anul școlar anterior. Sunt 5 module despărțite de 5 vacanțe.
Sursă foto: Unsplash.com
