Bărbatul avea o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis și sub influența alcoolului, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 56 de ani, cercetat pentru comiterea faptelor.
Astfel, la data de 21 iulie a.c., în jurul orei 17.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 au depistat în trafic un autoturism, condus de un bărbat, de 56 de ani, pe strada Dezrobirii din municipiul Constanța.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit că bărbatul are permisul de conducere anulat.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, 23 iulie, acesta urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.