sursa foto: Evenimentul Zilei
Farul a pierdut la debutul în noul sezon al Superligii
Farul Constanța a pășit cu stângul în noul sezon din Superligă. „Marinarii” au pierdut vineri seară, cu scorul de 0-1, meciul cu nou-promovata Unirea Slobozia, care a reușit să producă surpriza și să plece de la Ovidiu cu toate cele trei puncte.
Unirea s-a impus cu scorul de 1-0, reușita care i-a adus succesul istoric aparținându-i lui Florin Purece, fost jucător al Farului. Acesta a înscris golul în minutul 19. Este prima victorie din istoria formației ialomițene în Liga 1.
Cu toate că au dominat clar meciul, elevii lui Gheorghe Hagi nu au putut să-și creeze foarte multe ocazii la poarta Unirii, care s-a apărat foarte bine și a izbutit să reziste cu acest avantaj minim până la final.
„N-am știut să marcăm goluri”
Gheorghe Hagi, managerul Farului, s-a arătat dezamăgit:
„N-am știut să marcăm goluri. Știam că vor avea contraatacuri bune, că vor fi periculoși pe faze fixe. Am schimbat unii jucători și au mai venit unele ocazii, aducând mai multă calitate în atac. E prima etapă, avem și lucruri bune pe care le-am făcut, dar și mai puțin bune. Mergem înainte!
Când se pierde, e bine să vorbim mai puțin și să găsim soluții, să mergem mai departe, lucruri care sunt importante. Vom avea 1-2 zile libere, apoi ne vom încărca”, a declarat Hagi.
În următoarea etapă, Farul joacă la Galați, în compania Oțelului.
