VEZI care este programul
Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC), în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România, Japan Foundation și Asociația Sakuranbo organizează, în perioada 16 – 17 noiembrie 2024, Festivalul de Film Japonez, care va avea loc în Sala Senatului din campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1).
Evenimentul este organizat în premieră la Constanța și se adresează studenților, cadrelor didactice și publicului larg, oferindu-le ocazia să descopere Japonia prin intermediul cinematografiei.
În cadrul festivalului vor fi proiectate patru filme de renume, fiecare reprezentând un gen distinct, care surprinde complexitatea și originalitatea poveștilor nipone.
PROGRAM
Sâmbătă, 16 noiembrie, ora 14:30
Okko’s Inn – 2018, 94 minute (Animație)
- Regie: Kitarô Kôsaka
- Scenariu: Hiroko Reijo, Asami, Reiko Yoshida
- Distribuție: Seiran Kobayashi, Nana Mizuki
După ce își pierde părinții într-un accident de mașină, Okko începe să locuiască la țară cu bunica ei, care conduce un han tradițional japonez (ryokan). În timp ce se pregătește să devină următoarea proprietară a hanului, Okko realizează că poate să vadă fantome prietenoase. Este o animație sensibilă, potrivită pentru întreaga familie.
Sâmbătă, 16 noiembrie, ora 16:30
Drowning Love – 2016, 111 minute (Drama, Romance)
- Regie: Yûki Yamato
- Scenariu: George Asakura, Kishû Izuchi, Yûki Yamato
- Distribuție: Nazuki Amano, Mickey Curtis
Natsume – un model din Tokyo – se simte tristă după ce se mută cu familia ei într-un mic oraș. Într-o zi, îl întâlnește pe Koh, moștenitorul unei familii de preoți șintoiști și se trezește căzând sub vraja unui băiat egoist, dar chipeș. Un film romantic, despre iubirea și conflictul dintre doi tineri, în Japonia contemporană.
Duminică, 17 noiembrie, ora 14:00
First Gentleman – 2021, 121 minute (Comedie)
- Regie: Hayato Kawai
- Scenariu: Maha Harada,Saya Matsuda, Noriaki Sugihara
- Distribuție: Shihori Kanjiya, Saya Matsuda
Un zoolog și expert în păsări călătorește într-un loc izolat pentru a studia speciile indigene. Având în vedere destinația sa, se așteaptă să se afle într-o relativă izolare. Soția sa este liderul unui partid politic din Japonia. Soția sa îl întreabă cum s-ar simți dacă ea ar deveni prim-ministru. Și iată că, la întoarcerea lui, ea este liderul țării. O comedie captivantă despre provocările neobișnuite ale unui prim-domn.
Duminică, 17 noiembrie, ora 16:30
Oshin – 2013, 110 minute (Dramă)
- Regie: Shin Togashi
- Scenariu: Sugako Hashida, Kôta Yamada
- Distribuție: Kokone Hanada, Aya Ueto
O poveste emoționantă despre viața unei fete dintr-o familie săracă, care se confruntă cu greutățile vieții în Japonia rurală. O dramă clasică despre rezistența umană.
Toate cele patru filme din program sunt subtitrate în limba engleză. Intrarea este liberă.