Medhouse banner

(Foto) 45 de autoturisme abandonate și 11 fără stăpân, scoase din circulație

Date:

Poliția Locală ridică mașinile fără stăpân și abandonate de pe străzi

Poliștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice acționează în permanență pentru eliberarea străzilor, trotuarelor și locurilor de parcare ocupate de aceste vehicule care strică imaginea orașului, multe dintre ele adevărate focare de infecție.

Săptămâna aceasta, polițistii locali vor desfășura o nouă acțiune tematică de eliberare a domeniul public de vehicule abandonate.

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat o dispoziție de ridicare de pe domeniul public în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale, pentru 56 de vehicule, din care 45 abandonate și 11 fără stăpân.

Acestea vor fi transportate în parcul de mașini al municipalității situat pe strada Câmpul cu Flori. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Direcției generale poliția locală Constanța.

Acțiuni similare se vor derula în mod constant și cu respectarea etapelor procedurale, conform Legii 421/2001 actualizată.

„În cazul în care aveți cunoștință despre existența unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public vă rugăm să apelați numerele de telefon: 0241.484205 și 0341.922 Dispecerat – Direcția generală poliția locală sau puteți trimite sesizare pe adresa de e-mail [email protected]”, a transmis Poliția Locală.

Sursă foto: Primăria Constanța

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Buzău: Tragedie în localitatea Boboc. O femeie și-a pierdut viața într-un incendiu

O bătrână de 89 de ani, găsită carbonizată în...

(Foto) Mansarda, podul și acoperișul unei case din Băneasa, cuprinse de flăcări

Incendiu violent la o locuință din localitatea Băneasa Un incendiu...

ANUNȚ SPIT! Termen limită pentru declararea și plata impozitului pe spectacole în Constanța

Ghid pentru organizatori: Tot ce trebuie să știi despre...

Atenție, se oprește apa în localitățile Plopeni, Movila Verde și Chirnogeni

Întreruperi programate ale apei potabile Pentru executarea operațiunilor periodice de...