Un accident rutier s-a produs astăzi pe autostrada A4, la ieșirea spre Ovidiu, unde un TIR încărcat cu porci s-a răsturnat în sensul giratoriu. La fața locului au intervenit echipajele de urgență SMURD B2, descarcerarea, un echipaj ASAS și un echipaj SAJ pentru a gestiona situația.
În urma accidentului, șoferul autotrenului a fost găsit conștient și cooperant, fiind preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit autorităților, acesta nu prezenta răni grave.
Pentru repunerea TIR-ului pe roți, s-a solicitat sprijinul Poliției Locale Ovidiu și al Jandarmeriei. De asemenea, au fost contactați reprezentanții firmei transportatoare, care urmează să trimită un alt autotren pentru preluarea animalelor transportate.
Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, fiind restricționat pe o singură bandă, până la finalizarea operațiunilor de intervenție. Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență în apropierea sensului giratoriu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.