Medhouse banner

(Foto) Giurgiu: Accident rutier pe DN5, două femei transportate la spital

Date:

Două autoturisme implicate într-un accident pe DN5, sensul spre Capitală

Două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această dimineață, pe DN5, pe sensul de mers către capitală. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o descarcerare, două SAJ și poliția.

Cele două femei, în vârstă de 23 și 32 de ani au fost preluate și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

ISU Giurgiu recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

„În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play”, a transmis ISU Giurgiu.

Sursă foto: ISU Giurgiu

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, se oprește apa în zona cartierului Coiciu din municipiul Constanța!

Apa va fi oprită timp de 8 ore În vederea...

ANSVSA susține continuarea exporturilor de ovine. Focarul de PMR din Mureș a fost izolat

România nu are legături epidemiologice cu focarele din Albania Autoritatea...

Recidivist reținut la Costinești. A fost prins la volan fără a avea permis de conducere

Tânăr de 32 de ani, trimis în spatele gratiilor Urmare...