Bărbatul a fost transportat la un spital din București
Un bărbat, în vârstă de 75 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a electrocutat în timp ce se afla la pescuit. Evenimentul a avut loc, în această dimineață, pe un canal din localitatea Greaca.
Cel mai probabil, bărbatul, într-un moment de neatenție, a atins cu undița firele de electricitate, producându-se un arc electric. Persoana care îl însoțea a cerut imediat ajutor la numărul unic de urgență 112.
La caz s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul Stației Colibași, o ambulanță SAJ și elicopterul SMURD.
După acordarea primului ajutor, bărbatul a fost preluat de elicopter și transportat la un spital din București.
Pentru a preveni astfel de accidente recomandăm cetățenilor să pescuiască doar în zone sigure. Pescuitul trebuie practicat în locuri libere, departe de liniile electrice, iar lanseta sau undiță trebuie manevrate cu precauție pentru a evita orice contact cu firele de curent.
Sursă foto: ISU Giurgiu
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.