(Foto) Ialomița: Accident mortal pe DN2. Au fost găsite 5 victime, două au decedat

Date:

Două dintre victime au fost găsite în stop-cardiorespirator

Salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier, pe DN2, în localitatea Ciocârlia, în care au fost implicate două autoturisme. Au fost alocate de urgență o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulantă SMURD, iar în sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale SAJ Ialomița.

La sosirea forțelor, la locul solicitării au fost găsite 5 victime ( 4 adulți și un minor cu vârsta de aproximativ 14 ani):

  • 2 victime ( persoane de sex masculin cu vârste de aproximativ 58, respectiv 53 de ani), inconștiente și încarcerate, aflate în stop cardio-respirator;
  • 3 victime conștiente și cooperante.

Victimele inconștiente au fost extrase dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor și predate echipajelor SAJ, care deși au început imediat manevrele de resuscitare, acestea din păcate nu au răspuns, fiind declarate decedate.

Victimele conștiente, printre care și minorul au fost evaluate și monitorizate, ulterior fiind transportate la diferite unități spitalicești ( București și Urziceni).

Sursă foto: ISU Ialomița

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Cea de-a treia ediție a evenimentului „Exchange Days”, la Universitatea „Ovidius” din Constanța

Evenimentul a inclus o serie de mese rotunde Universitatea „Ovidius”...

Programul Național „Masă sănătoasă” a fost lansat în consultare publică

Elevii vor primi zilnic o masă caldă Ministerul Educației a...

Colectați responsabil deșeurile voluminoase! Unde sunt amplasate containerele speciale

Deșeurile voluminoase trebuie depozitate în bena verde Săptămâna aceasta, containerele...