Medhouse banner

(Foto) Investiții majore la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Vor fi realizate două clădiri noi

Date:

10 milioane de euro atrase pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a câștigat două proiecte, în valoare totală de 10 milioane de euro, finanțate prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională, pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale.

Primul proiect, cu titlul „Dezvoltarea unei infrastructuri educaționale moderne și îmbunătățirea accesului la servicii de calitate și favorabile incluziunii în domeniile de specializare inteligentă – Tehnologia Informației și a Comunicațiilor, Inginerie și transport naval – la Universitatea Ovidius din Constanța (EDU-TIC-ING-UOC)”, vizează extinderea campusului existent pe Aleea Universității, nr. 1, prin construirea și dotarea unei noi clădiri, care va include săli de clasă și laboratoare de specialitate, cu o capacitate de 466 de locuri pentru programe de studiu care formează specialiști în domeniile IT&C, inginerie și transport naval.

Cel de-al doilea proiect câștigat, „Dezvoltarea unei infrastructuri educaționale moderne și îmbunătățirea accesului la servicii de calitate și favorabile incluziunii la Universitatea Ovidius din Constanța în domeniile de specializare inteligentă – Turism, Agro-alimentar și Biotehnologii (EDU-TAB-UOC)”, vizează realizarea unei noi infrastructuri educaționale universitare și dotarea laboratoarelor de specialitate, cu o capacitate de 557 de locuri pentru programe de studiu care formează specialiști din domeniile turism, agro-alimentar și biotehnologii.

Cele două noi clădiri vor avea o suprafață construită de peste 5.000 mp și regim de înălțime P+2, fiind realizate utilizând o arhitectură similară, într-o compoziție unitară.

Spațiile de învățământ vor include șase amfiteatre, nouă săli de seminar, trei laboratoare digitale specializate (un laborator pentru inteligență artificială, unul pentru securitate cibernetică și învățare automată și unul pentru excelență în turism), patru laboratoare digitale generice și șapte laboratoare tehnice.

„Universitatea Ovidius din Constanța face un pas important spre consolidarea statutului său de pol academic și de cercetare în regiunea de sud-est a României, prin atragerea unei noi finanțări, în valoare de 10 milioane de euro. Aceste investiții reprezintă o continuare firească a demersurilor noastre de dezvoltare instituțională, demarate anterior, prin proiecte finanțate atât prin PNRR, cât și prin atragerea altor linii de finanțare europeană în exercițiul anterior. Fiecare dintre aceste proiecte ne apropie de îndeplinirea obiectivului nostru principal, acela de a crea un mediu educațional și de cercetare competitiv, care să sprijine inovarea și să contribuie la dezvoltarea regiunii noastre”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.

Prin intermediul celor două proiecte este vizată creșterea accesului anual la servicii educaționale de calitate pentru cel puțin 2000 de studenți, inclusiv pentru cei din grupuri vulnerabile (peste 10%), prin utilizarea noilor infrastructuri și a dotărilor aferente.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Murdărie, lipsă de igienă și dăunători: Principalele probleme depistate de ANSVSA în sectorul nonanimal

Peste 8.900 de controale efectuate de inspectorii ANSVSA în...

Solstițiul de vară, sărbătorit la Planetariul din Constanța. Seară specială de observații astronomice pentru public

Secretele Universului dezvăluite la Constanța. Seară specială de observații...