Un nou sens giratoriu a fost montat pe bulevardul I.C. Brătianu
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a amenajat săptămâna trecută un sens giratoriu pe bulevardul I.C. Brătianu, la intersecția cu strada Corbului. Acesta are caracter provizoriu și a fost realizat din parapeți lestabili.
„Noua configurație rutieră urmărește să faciliteze accesul autovehiculelor pe strada Corbului și în parcarea publică, contribuind totodată la fluidizarea traficului rutier în sensurile giratorii de la intersecția cu strada Dezrobirii și din zona Școlii Gimnaziale nr. 8.
Decizia de amenajare a sensului giratoriu a fost luată de Comisia de Circulație, în urma solicitărilor primite din partea cetățenilor care locuiesc în zonă, și a fost avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier”, transmite Primăria Constanța.
Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.