Medhouse banner

(Foto) Tulcea: Incendiu puternic la o hală de mobilă în localitatea Babadag. 11 persoane au fost evacuate și au avut nevoie de îngrijiri medicale. O persoană a murit. Totul a fost un exercițiu

Date:

Exercițiu de amploare cu forțe și mijloace în teren

În cursul zilei de ieri, 20.11.2023, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea a desfășurat un exercițiu de antrenament cu forțe și mijloace în teren, privind intervenția în cazul izbucnirii unui incendiu în localitatea Babadag, județul Tulcea.

Conform scenariului, prin apel la numărul unic de urgență 112 a fost anunțat faptul că a izbucnit un incendiu la o hală de producție a mobilei, cu pericol de propagare la un alt obiectiv de interes.

Către locul intervenție s-a deplasat, de urgență, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Babadag, cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

În urma recunoașterii în teren, pompierii militari au solicitat în sprijin alte două autospeciale de stingere, o autospecială de transport victime multiple, un container căutare – salvare, un echipaj SMURD și un Post Medical Avansat.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul judeţului Tulcea a fost activat Planul Roșu de intervenție și a fost mobilizată, de urgență, gruparea operativă de la nivelul inspectoratului.

La fața locului au fost dislocate și forțe din cadrul instituțiilor cu funcții de sprijin în gestionarea unei astfel de situații de urgență și echipaje din cadrul Substației de ambulanță Babadag, fiind instalat și un punct de comandă pentru coordonarea forțelor de intervenție.

Pompierii tulceni au intervenit simultan pentru evacuarea a 11 persoane, cu diverse traumatisme, surprinse de incendiu în interiorul clădirii și pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Victimele evacuate au fost preluate și predate Punctului Medical Avansat, în vederea evaluării și transportului la o unitate spitalicească de primiri urgențe.

Din nefericire, una dintre victimele surprinse de incendiu prezenta leziuni incompatibile cu viața, personalul medical prezent la fața locului constatând decesul.

În această activitate complexă au fost angrenați 37 de ofițeri și subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, personal din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Poliției Locale Babadag, Serviciului de Ambulanță Județean, personal din cadrul UPU SMURD, un reprezentant din cadrul Direcției de Sănătate Publică Tulcea, personal din cadrul Rețele Electrice Dobrogea S. A și 16 voluntari.

Astfel de exerciții se desfășoară periodic, urmărindu-se nivelul de pregătire a personalului din structurile de intervenție.

Sursă foto: ISU „Delta” Tulcea

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...