Patru autovehicule implicate într-un accident devastator
În noaptea de marți spre miercuri, 10 iunie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier produs pe raza localității Cornițel, în care au fost implicate cinci persoane aflate în patru autovehicule: un TIR, o autocisternă și două autoturisme.
Sesizarea privind producerea evenimentului a fost primită în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 01.20. La fața locului au fost mobilizate de urgență trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Pompierii militari au acționat pentru extragerea a trei persoane rămase încarcerate între fiarele contorsionate ale autovehiculelor: șoferul TIR-ului și două persoane aflate într-unul dintre autoturisme – conducătorul auto și pasagera din dreapta.
Echipajele medicale și paramedicale au efectuat manevre de resuscitare în cazul pasagerei evacuate din autoturism, aceasta aflându-se în stop cardio-respirator și au acordat îngrijiri medicale celorlalte trei victime, care au fost ulterior transportate la spital.
Din nefericire, în pofida eforturilor depuse de echipajele de intervenție, femeia nu a mai putut fi salvată, medicul declarând decesul acesteia.
Cea de-a cincea persoană implicată în accident, șoferul autocisternei, a refuzat transportul la spital.





Sursă foto/video: ISU Bihor
