Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp la ieșirea din municipiul Tulcea către satul Malcoci.
Potrivit primelor informații, două autoturisme au fost implicate, în urma impactului puternic rezultând 5 victime. Pentru că una dintre cele două mașini s-a răsturnat, a fost solicitată intervenția unei autospeciale de stingere, descarcerare, un echipaj medical SMURD și un altul al Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.
Victimele au vârste cuprinse între 19 și 24 de ani. În acest moment se acordă îngrijiri medicale unui număr de 5 persoane din cele 8 aflate în cele două mașini. Starea lor de sănătate este în curs de evaluare.
Update 23:20 Toate victimele sunt conștiente și cooperante. 3 dintre ele au fost preluate de echipajele medicale mobile și transportate la Spitalul Județean de Urgență Tulcea. Celelalte victime sunt în continuare în curs de evaluare, urmând a se decide dacă necesită investigații amănunțite la unitatea medicală din Tulcea.
Așa cum se poate observa din imaginile puse la dispoziție de ISU Tulcea, cele două mașini au devenit mormane de fier.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.