Apelul la 112 a semnalat inițial implicarea a cinci autoturisme și posibilitatea ca o persoană să fie încarcerată. La sosirea forțelor de intervenție la locul accidentului, s-a confirmat producerea impactului în lanț, în care au fost avariate patru autoturisme.
În unul dintre vehicule, pompierii au găsit o femeie încarcerată, conștientă și cooperantă. Echipajul de descarcerare a acționat rapid pentru eliberarea acesteia, manevrele fiind finalizate cu succes. Victima a fost extrasă în siguranță și predată echipajelor medicale pentru evaluare și îngrijiri.
În total, cinci persoane au fost rănite în urma accidentului, toate fiind evaluate medical la fața locului. Două dintre ele vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare, prezentând traumatisme care necesită monitorizare de specialitate.
La misiune au fost alocate inițial o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă (TIM). Ulterior, forțele au fost suplimentate cu două echipaje SMURD și o ambulanță SAJ.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.