Medhouse banner

(Foto/Video) Furnizorii de energie termică, verificați în 25 de județe! Ce nereguli au fost descoperite

Date:

Măsuri drastice împotriva furnizorilor care nu respectă legea

În contextul acțiunilor de control desfășurate la nivel național, ANPC își propune să verifice modul în care operatorii economici respectă prevederile legale privind furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră către consumatori. Punctele termice, unitățile locative, spitalele și școlile au fost inspectate pentru a asigura condiții corespunzătoare pentru consumatori.

„Am dispus ca în această perioadă să aibă loc o acțiune de control la nivel național, având ca obiectiv verificarea modului de respectare a prevederilor legale în ceea ce privește furnizarea energiei termice pentru încălzire și apă caldă menajeră către consumatori.

Acțiunea a fost desfășurată pentru a asigura calitatea serviciilor și respectarea normelor legale în vigoare”, a declarat Cristian Popescu Piedone, președinte ANPC.

Au fost controlați un număr de 32 de operatori economici din 25 de județe ale țării, fiind constatate abateri la 5 dintre aceștia. În urma verificărilor, până în prezent, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, dintre care 3 amenzi în valoare totală de 28.000 lei și 3 avertismente. De asemenea, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor, au fost aplicate și 2 măsuri complementare de remediere a serviciilor furnizate.

În cadrul acțiunii de control, au fost inspectate 212 puncte termice, precum și diverse unități locative, unități de învățământ, spitale și săli de sport, pentru a verifica respectarea reglementărilor legale.

Principalele abateri constatate sunt următoarele:

  • neasigurarea agentului termic și a apei calde la valorile de temperatură minime prevăzute de legislație și de contractele încheiate cu beneficiarii;
  • neîncadrarea în diagrama de reglaj;
  • sisteme de distribuție a agentului termic cu componentedeteriorate/uzate/lipsă;
  • lipsa notificării de către furnizori cu 30 zile înainte de intrarea în vigoare a modificării tarifelor.

Totodată, au fost solicitate contractele încheiate cu beneficiarii (pentru verificarea respectării clauzelor contractuale) precum și documente care să ateste verificarea metrologică a aparatelor de măsurare aflate atât în punctele termice, cât și în unitățile locative, la punctele de delimitare. ​

Au fost emise 52 de invitații, urmând ca încheierea documentelor de control să se efectueze după finalizarea verificărilor.

„Consumatorul nu trebuie văduvit nici măcar cu un leu. În caz contrar, acesta trebuie despăgubit, fie de agentul economic, fie prin ajustarea facturii, astfel încât să fie eliminate costurile pentru serviciile neconforme cu legislația în vigoare pe care agentul economic este obligat să o respecte ad literam!”, a mai adăugat Cristian Popescu Piedone, președinte ANPC.

Sursă foto/video: facebook/Cristian Popescu Piedone

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...