Un incendiu violent a izbucnit, în această dimineață, într-un depozit de mase plastice și cauciucuri provenite din dezmembrări. Evenimentul a avut loc în localitatea Herăști.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Greaca, Stației Colibași și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București–Ilfov, cu șapte autospeciale.
Aceștia au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 100 mp, existând riscul de propagare la imobilele din proximitate. Pompierii au acționat rapid pentru limitarea extinderii flăcărilor.
Preventiv, din locuințele învecinate s-au autoevacuat șapte persoane.
Incendiul a fost localizat.
Au ars elemente de caroserie, motoare auto, textile, circa două tone de materiale lemnoase și o ladă frigorifică. Incendiul a afectat alți patru proprietari.
Flăcările s-au extins într-o gospodărie din imediata apropiere, unde a ars o anexă și au fost afectate baia, un șopron, podul casei și alte bunuri. De asemenea, au fost afectate mai multe ferestre și fațada unui bloc, precum și astreala unui dispensar, pe o suprafață de aproximativ 10 mp.
Au fost salvate din calea flăcărilor două case și dispensarul.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.