Pompierii militari au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit, în localitatea Alba, județul Tulcea.
În jurul orei 13:25, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă de locuit, în localitatea Alba.
Către locul evenimentului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Tulcea, cu 1 autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și SVSU Izvoarele.
Primul care a sosit la locul intervenției a fost echipajul SVSU care a procedat, pâna la sosirea pompierilor militari, la localizarea focului ce se manifesta la 2 încăperi ale locuinței.
Din fericire, nu au fost persoane surprinse de incendiu.
Forțele de intervenție au acționat și pentru înlăturarea a 21 de butelii, dintre care 16 pline, ce se aflau depozitate intr-un rastel, în imediata apropiere.
Incendiul a fost localizat.
Cauza probabilă de producere, o lumânare lăsată nesupravegheată.
Sursă foto/video: ISU „Delta” Tulcea
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.